Nunta ţărănească de la Rupea e un basm, cu nuntași împărţiti în oastea mirelui și oastea miresei și cu personaje ce vorbesc doar în rime. Începutul e domol, pentru că oștile nu se-ntâlnesc. Mirele, voinicii și crainicul său, vin spre casa miresei pe cai, iar restul oastei și muzicanţii fac parte din pedestrime.

Mireasa e îmbrăcată de neveste pricepute pentru că nimic din costumul de mireasă nu se îmbracă ușor, nici pieptănătura-mpletită cu panglici nu-i lesne de făcut, iar bortele cu păuni, ce se prind în părul miresei, cer mare meșteșug.

Când mirele ajunge la casa miresei, crainicul începe o cuvântare în versuri care durează zeci de minute, dar e extrem de spectaculoasă. Prima dată precizează că mirele e împărat, îl laudă și spune pe-ndelete cum, fiind la vânătoare, a zărit o floricea pe care vrea să o ia.

De abia după asta e cerută fata, apare o falsă mireasă, iar la sfârșit apare mireasa adevărată. Ea stropește alaiul cu apă c-un mănunchi de busuioc ca semn de bună primire și mulţumire. Apoi varsă restul apei la picioarele mirelui arătând că știe rostul femeii și va fi spornică, așa cum apa aduce belșug.

Soacra mică întărește legământul perechii, punând în mâna mirelui pintenul cu trei braţe care-nchide-n el toată viaţa, la capete stau nașterea și moartea, iar la mijloc, căsătoria. Când se-ncarcă-n căruţe zestrea miresei, începe gâlceava muierilor, versificată și strigată.

Unele o laudă că-I harnică, iar celelalte spun că zestrea e împrumutată. Iar cearta se repetă la descărcarea zestrei în curtea mirelui. De abia la sala de bal a satului gâlcevile se sting și toată lumea petrece. Ca-n povești.