Hainele „ăle bune“ de Rupea sunt ușor de recunoscut pentru că garoafa roșie de pe clop și legătura de gât neagră, cu cănace Și ciucuri la colţuri, răsucită și trasă prin inel, nu se văd la flăcăii de prin alte locuri, la fel cum „șurţe“ de mătase neagră înflorată, peste fuste negre, n-au alte fete.

Cioarecii de dimie albă erau băgaţi de băieţi în cizme, iar peste cămașa lungă aveau chieptarul. Fetele purtau ia ţesută din bumbac, ghete-nalte și negre, iar chieptăriţa lor, ca și chieptarul fecioresc, era din piele de oaie argăsită și brodată cu fir de arnici roșu și negru. Iarna se-mbrăca un rekel de postav negru, iar la colindat pe căciulă stătea vrâsta bogat împodobită.

Se ghicesc influenţele săsești și nu putea fi altfel când trăiau unii lângă alţii, iar dacă tatăl vedea la sas bunăstare și așezământ, se obișnuia să-și tomnească ficiorul „slugă la sas degeaba”. Era un fel de ucenicie neplătită, deși se știa de la-nceput, de toată lumea, că după un an sasul va face un rând întreg de haine cadou pentru flăcău. Cu tot cu cizme și o legătură de gât care să amintească cumva de cravata scurtă pe care o purta el.